Studenții USVT, prezenți la cel mai mare festival al florilor din România
Studenții Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate Timișoara, specializarea Peisagistică, din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT), au participat cu entuziasm la West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România, organizat pentru al treilea an consecutiv în Parcul Drumul Taberei din București.
Parcul s-a transformat într-o adevărată grădină de poveste, animată de activități culturale și artistice, atrăgând peste 300.000 de vizitatori. În centrul festivalului s-au aflat 15 grădini tematice, inspirate din cărți celebre, dintre care 12 au fost create de studenți din șase universități de profil din țară, inclusiv de la USVT.
Tema acestei ediții a fost „Grădina literară”, fiecare echipă de studenți alegând câte o carte pentru a o transforma într-un spațiu verde de 30 metri pătrați.
Două echipe ale USVT s-au remarcat prin concepte inspirate și execuție creativă:
- Echipa formată din Andreea Gheorghe, Sorana Indrieș, Anamaria Pop și Adriana Zamfir, coordonată de asist. univ. Marius Silivășan, a ales romanul „Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini, una dintre cele mai îndrăgite cărți contemporane.
- Cea de-a doua echipă, compusă din Ionela Dărăban, Iustina Bohuș, Andreea Mirăuță și Gheorghe Ungureanu, sub îndrumarea conf. univ. Cristian Berar, a propus o grădină inspirată de distopia clasică „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley.
Participarea USVT la acest prestigios festival demonstrează nu doar talentul și profesionalismul tinerilor peisagiști, ci și angajamentul universității în promovarea creativității, culturii și sustenabilității prin designul peisager.
West Side Flower Fest, organizat de Primăria Sectorului 6 din București, a devenit deja un reper național în peisajul evenimentelor dedicate naturii și artei urbane.