Trei locuințe protejate și un centru de zi modern au fost finalizate în comuna Periam, județul Timiș, printr-un proiect social al Consiliului Județean Timiș și DGASPC Timiș, finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat.
Fiecare locuință are o capacitate de 10 persoane și este complet echipată – cu dormitoare, bucătărie, cameră de zi, băi și spații tehnice – respectând standardele de accesibilitate. În apropiere a fost modernizată și extinsă o clădire care va funcționa ca centru de zi, unde beneficiarii vor participa la terapii, consiliere și activități de integrare socială.
„Este un pas important spre oferirea de servicii sociale moderne în comunitate pentru persoanele cu dizabilități,” a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Proiectul a avut o valoare totală de aproximativ 7,5 milioane lei, din care 2 milioane provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și bugetul de stat.