Acasă Economic RETIM reduce tarifele de salubrizare în Zona 1 a județului Timiș începând...

RETIM reduce tarifele de salubrizare în Zona 1 a județului Timiș începând cu 7 mai 2025

168
0

 

RETIM reduce tarifele de salubrizare în Zona 1 a județului Timiș începând cu 7 mai 2025

Timișoara, 30 mai 2025 – RETIM Ecologic Service S.A. anunță scăderea tarifelor de facturare pentru colectarea, transportul și tratarea deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș, începând cu data de 7 mai 2025. Această ajustare vine ca urmare a obținerii autorizației de mediu pentru Stația de Sortare Timișoara.

Noile tarife pentru populație (TVA inclus):

  • Urban: scade de la 26,78 lei/persoană/lună la 25,60 lei
  • Rural: scade de la 11,09 lei/persoană/lună la 10,97 lei
  • Periurban: scade de la 9,16 lei/persoană/lună la 8,76 lei

Noile tarife pentru agenți economici și instituții publice (fără TVA):

Zonă Tip deșeu Tarif actual (lei/mc) Tarif nou (lei/mc)
Urban Rezidual 287,01 274,98
Urban Reciclabil 57,79 55,21
Rural Rezidual 237,95 237,95 (nemodificat)
Rural Reciclabil 61,36 58,62
Periurban Rezidual 287,12 275,00
Periurban Reciclabil 61,36 58,62

Localitățile din Zona 1 vizate de reducere:

Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Moșnița Nouă, Sânandrei, Săcălaz, Șag, Ghiroda, Giarmata, Sânmihaiu Român, și alte 26 de localități, inclusiv UAT-uri rurale precum Cărpiniș, Biled, Satchinez, Bucovăț, Uivar, Foeni sau Mașloc.

Reduceri suplimentare prin sistemul OIREP

Persoanele fizice beneficiază în continuare de reduceri aplicate în funcție de cantitatea de deșeuri reciclabile colectate în fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT), prin intermediul Organizațiilor care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorilor (OIREP). Aceste reduceri se aplică în perioada decembrie 2024 – mai 2025 și sunt diferențiate în funcție de performanța de reciclare a fiecărei localități.

Pentru detalii suplimentare, RETIM încurajează utilizatorii să consulte site-ul oficial sau să contacteze serviciul de relații cu clienții.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.