Acasă Evenimente Peste 240 de sancțiuni aplicate și 42 de permise reținute

Peste 240 de sancțiuni aplicate și 42 de permise reținute

79
0

 

Peste 240 de sancțiuni aplicate și 42 de permise reținute

Polițiștii rutieri timișeni, în acțiune între 1 și 3 mai pentru siguranța traficului

În perioada 1 – 3 mai 2025, polițiștii rutieri din județul Timiș au desfășurat ample acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea abaterilor de la normele de circulație. Intervențiile au avut ca scop principal identificarea conducătorilor auto care depășesc limitele de viteză, conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și sancționarea comportamentului agresiv în trafic.

În cele trei zile de controale, polițiștii au verificat peste 250 de vehicule. Acțiunea s-a soldat cu aplicarea a 240 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 104.000 de lei. Totodată, au fost reținute 42 de permise de conducere, iar polițiștii au constatat două infracțiuni rutiere.

Pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, au fost efectuate 142 de testări cu aparatul alcooltest și 6 testări pentru consumul de substanțe interzise.

Poliția Rutieră din Timiș anunță că astfel de acțiuni vor continua, cu scopul de a crește siguranța participanților la trafic și de a descuraja comportamentele periculoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.