Acasă Evenimente Stadionul Dan Păltinișanu are constructor desemnat: Timișoara face un pas important spre...

Stadionul Dan Păltinișanu are constructor desemnat: Timișoara face un pas important spre o arenă modernă

112
0

 

Stadionul Dan Păltinișanu are constructor desemnat: Timișoara face un pas important spre o arenă modernă

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că procedurile pentru desemnarea câștigătorului licitației privind proiectarea și construcția noului stadion Dan Păltinișanu s-au încheiat. Dacă nu vor exista contestații, constructorul poate începe lucrările în cel mai scurt timp.

Conform caietului de sarcini, faza de proiectare va dura 8 luni, iar construcția efectivă este estimată să dureze 24 de luni. Noua arenă va avea o capacitate de 32.000 de locuri, toate acoperite, și va fi una dintre cele mai moderne din România.

În paralel, procesul de demolare al vechiului stadion avansează într-un ritm susținut. Lucrările sunt în grafic, ba chiar se preconizează că vor fi finalizate înainte de termenul stabilit prin contract, adică 8 luni.

Timișoara se apropie, astfel, de momentul în care va avea un stadion demn de marile competiții, un proiect așteptat de ani de zile de către iubitorii sportului din vestul țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.