În seara zilei de 23 decembrie, în jurul orei 19:43, polițiștii din orașul Făget au fost alertați cu privire la un incident dramatic. Conform apelului, un bărbat amenința că se va arunca de pe podul care traversează autostrada A1, între localitățile Leucușești și Susani.
La scurt timp, echipajele s-au deplasat de urgență la fața locului, însă au constatat că bărbatul, în vârstă de 30 de ani, se aruncase deja în gol. Tragedia s-a agravat când acesta a fost lovit de un autoturism care circula pe autostradă, pe sensul de mers Deva-Lugoj.
Din păcate, în urma incidentului, bărbatul și-a pierdut viața. Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul tragic.