Acasă Evenimente Reținut pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Reținut pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

102
0

 

Un bărbat de 56 de ani din comuna Brestovăț a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț, fiind suspectat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

La data de 21 octombrie, polițiștii au organizat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului cinegetic și a deținerii ilegale de arme și muniții. În urma unor informații, s-a efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, unde a fost descoperită o armă de foc lungă, confecționată artizanal, și cinci cartușe, deținute ilegal. Bărbatul nu avea autorizație pentru a deține arme.

Suspectul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, iar arma a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii continuă investigațiile sub acuzația de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

Precizăm că, pe tot parcursul procesului penal, bărbatul beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege și de prezumția de nevinovăție.

Articolul precedentSimona Amânar Tabără și viceprimarul Cosmin Tabără, invitați speciali la emisiunea Cronici Sportive
Articolul următorPrimul laborator TÜV Austria deschis într-o universitate din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.