Călin Dobra a preluat oficial funcția de primar al Lugojului, declarând că va conduce orașul cu maximă responsabilitate în următorii patru ani. În cadrul ceremoniei de depunere a jurământului, Dobra a subliniat importanța colaborării și unității pentru binele comunității locale.
„Ne luăm orașul înapoi! De astăzi, odată cu depunerea jurământului, îmi preiau, oficial, mandatul de primar al Lugojului, cu maximă responsabilitate. În următorii 4 ani, facem echipă! Vă mulțumesc pentru încredere!”, a declarat primarul.
Călin Dobra își propune să transforme Lugojul într-un oraș modern, prosper și bine administrat, bazându-se pe sprijinul și implicarea cetățenilor.