Acasă Economic Ziua Armatei, sărbătorită la Iulius Town: tiroliană pentru copii, coborâri în rapel,...

Ziua Armatei, sărbătorită la Iulius Town: tiroliană pentru copii, coborâri în rapel, maşini de luptă şi mini poligon de cercetare, iar un elicopter va survola zona

106
0

 

Și în acest an, ești invitat în Iulius Town să sărbătorești în avans Ziua Armatei, alături de militarii Brigăzii 18 ISR „Decebal” din Timișoara. Tehnici esențiale de supraviețuire, mini poligon de cercetare, demonstrații spectaculoase, precum coborârea în rapel, dar și o tiroliană pentru copii sunt o parte dintre activitățile pregătite. 

 

Sâmbătă și duminică, 19 – 20 octombrie 2024, în intervalul orar 10.00 – 20.00, în Iulius Town celebrăm Ziua Armatei, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 25 octombrie. Evenimentul se va desfășura în mai multe zone: Iulius Gardens, piațeta Intersport din Iulius Mall, dar și în parcarea UBC 0.

 

Pe parcursul celor două zile, cei interesați vor putea să vadă, în Iulius Gardens, mai multe demonstrații de alpinism și coborâri în rapel de pe clădirea Iulius Mall, în zona restaurantului @Fabrika, susținute de militarii Brigăzii 18 ISR „Decebal” din Timișoara și piloții de la Escadrila 712 Giarmata. Duminică, între orele 11.00 – 12.00, un elicopter al armatei va survola peste Iulius Town, spre încântarea celor prezenți.

 

Cei mici sunt așteptați să se distreze la tiroliană, aflată în zona @Fabrika. Sunt invitați și la prezentările de uniforme șiechipamente și la demonstrațiile despre tehnici de bază de supraviețuire. Fanfara Militară a Brigăzii 18 ISR „Decebal”va avea mai multe reprezentații și va defila prin Iulius Gardens şi în Iulius Mall. În cadrul evenimentului, vor fi prezenți și medici militari de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”, care le vor prezenta celor interesați ce presupune această ramură a medicinei.

 

Un alt punct de atracţie se va afla în parcarea UBC 0, unde vor fi expuse câteva mașini de luptă din flota Brigăzii 18 ISR „Decebal”: IVECO High Mobility 6×6, IVECO High mobility 8×8, IVECO VRE, IVECO Autocisterna CL.

Articolul precedentRaul Ambruș, subprefect de Timiș, despre siguranța rutieră și proiectele de împădurire din județ
Articolul următorTendințele Viitoare pe Piața Muncii: Flexibilizare, Digitalizare și Responsabilitate Socială

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.