Ieri, în jurul orei 14, polițiștii locali aflați în patrulare pe Calea Buziașului au observat un autoturism marca BMW care a atras atenția printr-un comportament suspect. Conducătorul auto a virat brusc pe Strada Recoltei, venind dinspre sensul giratoriu de pe Strada Matei Millo, imediat după apariția echipajului de poliție.
Bănuind că ceva nu este în regulă, polițiștii au verificat numărul de înmatriculare al autoturismului. Verificările au arătat că plăcuțele de înmatriculare erau expirate și aparțineau unui alt vehicul, marca Audi, de aceeași culoare.
Conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani din Târgu Jiu, a fost identificat în scurt timp în zonă. Polițiștii locali au solicitat sprijinul unui echipaj al Biroului Rutier, iar tânărul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru continuarea cercetărilor. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate detaliile legate de această infracțiune.