Alfred Simonis a declarat că „împreună putem susține Calea Sigură pentru România”, un plan care promite soluții reale, bazate pe dialog și unitate. Simonis a subliniat importanța unei direcții clare și a unei viziuni care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor, menționând că Marcel Ciolacu este liderul capabil să aducă stabilitate, progres și echilibru în această perioadă crucială pentru țară.
Astăzi a fost lansată campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Marcel Ciolacu la președinția României. Simonis a îndemnat cetățenii din Timișoara să participe la acest demers, să semneze la corturile amplasate în oraș și să sprijine un viitor în care valorile României sunt protejate și promovate.
„Cu fiecare semnătură ne apropiem de o Românie mai puternică”, a declarat Simonis, invitându-i pe toți să se alăture acestui prim pas către un președinte care, după cum spune el, „ne-a lipsit în ultimele două decenii”.