În urma articolului cu titlul „Tranzy, aplicația ‘minune’ a STPT, a capotat, iar noile superecrane se coc la soare”, dorim să aducem câteva clarificări importante. Deși campania electorală s-a încheiat, știrile false și dezinformarea continuă să fie o problemă majoră.
Aplicația Tranzy a funcționat fără sincope de la lansarea sa în Timișoara. Contrar celor afirmate în articol, aplicația a fost operațională și în data de 27 iunie, iar acest fapt este dovedit de pozele alăturate care atestă atât funcționalitatea aplicației, cât și a panourilor de informare din stațiile STPT.
De asemenea, dispeceratul STPT a fost operațional și a oferit informații actualizate în permanență. Supraaglomerarea temporară a liniei de dispecerat nu reflectă o lipsă de comunicare, ci mai degrabă un interes crescut al cetățenilor pentru serviciile noastre.
Solicităm respectuos redacției să verifice informațiile înainte de publicare și să pună la dispoziția cititorilor fotografii reale pentru a evita dezinformarea și panica nejustificată în rândul cetățenilor. Suntem dedicați în a oferi servicii de calitate și vom continua să îmbunătățim constant activitatea noastră pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor serviciului de transport public local.
### #STPT #Tranzy #InformareCorectă #TransportPublicTimișoara #CalitateServicii