Subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, a anunțat că peste 75 de profesioniști din domeniul sănătății au parte de ateliere de management al stresului și de comunicare în situații dificile, oferite de specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății, Biroul România.
Evenimentul este dedicat medicilor și asistenților medicali de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii – Louis Țurcanu Timișoara, Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Jebel și Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, oferindu-le oportunitatea de a exersa și testa tehnici în gestionarea stresului și în comunicarea eficientă în situații tensionate.
Prin intermediul atelierelor, participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu tehnicile de gestionare a stresului și să exploreze noi modalități de comunicare, utilizând scenarii simulate cu ajutorul actorilor de teatru. Această abordare a permis profesioniștilor din sănătate să reflecteze asupra răspunsului lor în situații dificile și să descopere instrumente noi care să îi sprijine în activitatea lor cotidiană.
Sprijinirea sănătății mintale și a bunăstării la locul de muncă, în special în sectorul medical, reprezintă un obiectiv esențial al colaborării dintre Organizația Mondială a Sănătății și România. Acest demers este esențial pentru creșterea eficienței și calității serviciilor medicale, precum și pentru îmbunătățirea stării de bine a personalului din domeniul sănătății.
La deschiderea evenimentului, Sorin Ionescu a fost prezent alături de Mihai Gafencu, directorul medical al Spitalului de Copii – Louis Țurcanu din Timișoara. Atelierele de management al stresului și de comunicare în situații dificile sunt programate să se desfășoare pe parcursul a două zile, sub îndrumarea specialiștilor OMS, oferind profesioniștilor din sănătate instrumentele necesare pentru a face față provocărilor din mediul lor de lucru.