Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, a transmis un mesaj plin de entuziasm și recunoștință după o vizită la București, în care a obținut sprijin și aprobări importante pentru proiectele locale.
În declarația sa, primarul Filimon a subliniat colaborarea eficientă cu autoritățile centrale, menționând cu recunoștință implicarea domnului Adrian Cefalan, director de investiții al CNI, pentru sprijinul acordat de-a lungul mandatelor sale.
“Astăzi am primit ordinul de începere pentru construirea unei săli de sport moderne în comunitatea noastră, o facilitate care va servi a peste 100 de locuitori”, a declarat primarul Filimon, subliniind importanța acestui proiect pentru activitățile recreative și sportive ale comunității.
În plus, edilul a menționat că se lucrează intens și la finalizarea terenului multifuncțional și a parcului modern european din localitatea Șoșdea, proiecte care vor aduce beneficii semnificative pentru tineret și pentru întreaga comunitate.
“Viitorul la Măureni și Șoșdea chiar sună foarte bine!”, a concluzionat primarul Filimon, exprimându-și recunoștința față de susținerea primită și rugând comunitatea să își ofere sprijinul și rugăciunile pentru echipa sa, în vederea continuării realizării de lucruri minunate în comunitate.