În această perioadă dificilă, Timișoara se pregătește să marcheze două ani de la începutul războiului din Ucraina, o perioadă în care orașul a devenit adăpost pentru mii de refugiați, părinți disperați care au căutat un loc sigur pentru copiii lor.
Pentru a arăta solidaritatea și sprijinul continuu față de comunitatea ucraineană, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în colaborare cu proiectul WELDI, LOGS – Grupul de Inițiative Sociale, comunitatea ucraineană și Asociația FAINA UA, organizează acțiunea „Dupa doi ani – Timișoara rămâne alături de Ucraina”.
Evenimentul cuprinde mai multe activități menite să exprime solidaritatea și să transmită un mesaj de sprijin și încurajare pentru cei afectați de conflictul din Ucraina.
Pe data de 24 februarie, începând cu ora 14:00, va avea loc o masă rotundă la Biblioteca Universității Politehnica, unde lideri de opinie din comunitate vor discuta despre agresiunea din Ucraina și impactul acesteia în lume, precum și la nivel local.
Ulterior, la ora 16:00, va avea loc „Marșul Tăcut pentru Ucraina”, invitând întreaga comunitate să se alăture acestui gest de solidaritate. Punctul de plecare este Casa LOGS, situată pe strada Țebea, nr. 12.
Evenimentul se va încheia cu un moment de reculegere în Piața Victoriei, între orele 18:00 – 19:00, pentru a onora memoria victimelor acestui conflict și pentru a arăta respectul față de cei care și-au pierdut viețile.
Timișoara invită toți locuitorii să se alăture acestor activități și să arate că orașul rămâne un bastion al solidarit