Polițiștii locali din Timișoara au reușit să depisteze și să rețină doi infractori în urma unui jaf la un magazin alimentar, care a avut loc în noaptea trecută. În timpul patrulării pe Bdul Republicii, în jurul orei 02:30, polițiștii au observat două persoane care împingeau o bicicletă și transportau un bagaj voluminos.
Confruntați cu prezența patrulei, cei doi indivizi au încercat să se ascundă, dar în momentul în care au fost descoperiți, au luat-o la fugă. Într-o acțiune rapidă de urmărire, polițiștii locali i-au depistat la demisolul unui imobil dintr-un complex rezidențial din zonă.
Identificați ca fiind B.V., în vârstă de 30 de ani, și concubina acestuia, C.J., tot de 30 de ani, ambii cu domiciliul în Timișoara, cei doi infractori au fost prinși în timp ce încercau să se ascundă. În bagajul de pe bicicletă, autoritățile au descoperit peste 200 de produse alimentare.
În prima fază, cei doi suspecți au pretins că au găsit bunurile lângă un coș de gunoi de la intersecția Bdului Liviu Rebreanu cu Bdul Sudului. Totuși, în urma investigațiilor, polițiștii locali au constatat că unele dintre produse poartă marca Agil, verificând ulterior magazinul cu același nume de pe Splaiul Tudor Vladimirescu.
Aici, au constatat că ușa era forțată, iar bunurile din interior fuseseră răvășite. Confruntați cu probele, cei doi infractori au recunoscut că au sustras aceste bunuri din magazinul respectiv. Autoritățile i-au predat pe B.V. și C.J. polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.