Acasă Economic Sărbătorește Ziua Națională a României, la Iulius Town

Sărbătorește Ziua Națională a României, la Iulius Town

179
0

 

În acest final de săptămână sărbătorim valorile și tradițiile care ne definesc ca popor, iar în Iulius Town am pregătit mai multe surprize. „La mulți ani, România!”, vom spune la unison, pe 1 decembrie, în Iulius Town, unde vom sărbători ziua românilor de pretutindeni într-un mod inedit. Atât cei mari, cât și cei mici se vor bucura de un spectacol susținut de artiști români, vor primi stegulețe cu tricolorul, iar copiii vor putea participa la un atelier creativ.

 

Vineri, 1 decembrie 2023, sărbătorim 105 ani de la Marea Unire în Iulius Town. De la ora 16.00 va începe evenimentul special dedicat Zilei Naționale a României,în Atrium. Pe scenă vor urca mai mulți artiști, printre care și: Marinică Trocea, Mihaela Pașca, Adi Tamaș, Carmen Ienci și orchestra Cristian Inchescu. Vor putea fi admirate și momente de dans tradițional susținute de un ansamblu de dansuri, dar și alte surprize. Spectacolul va cuprinde melodii patriotice, colinde, dar și cântece populare autentice.

În intervalul orar 12.00 – 16.00 va avea loc atelierul de realizat brățări tricolor, tot în Atrium, unde micii meșteșugari sunt provocați să demonstreze cât de pricepuți sunt la împletit. Cei mai curajoși sunt așteptați șila sesiuni gratuite de face painting cu tematica tricolorului.

Și Cinema City sărbătorește Ziua Națională a României cu o ofertă atractivă: filmele românești care se văd pe 1 decembrie sunt la un preț special: 19.9 lei.

Vino în Iulius Town să ne celebrăm Ziua Națională într-un mod unic!

Articolul precedentComemorând 34 de Ani de la Plecarea în Eternitate a Părintelui Arsenie Boca
Articolul următorCampanie de Solidaritate în Moravița: Un Crăciun Plin de Bucurii pentru Copiii cu Nevoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.