La fața locului au sosit de urgență polițiștii, dar și jandarmii. În imaginile filmate de turiștii aflați pe plajă se observă cum bărbații ridică tonul la jandarmi, se ceartă, iar la un moment oamenii legii încep lupta cu ei.
Unul dintre bărbați a continuat să fie agresiv chiar și după ce a fost încătușat.
„Dă-mi cătușele jos să-l bat singur. Încearcă să dai cătușele jos”, i-a cerut bărbatul unei persoane.
Este vorba de șase bărbați care au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic.
Indivizii au fost imobilizați și duși la sediul Poliției din stațiunea Costinești, unde li s-a întocmit dosar penal pentru ultraj, lovire, și tulburarea ordinii și liniștii publice.