Un club cu istorie, Ripensia Timișoara, renunță la echipa de seniori.
Să ghicim motivul!??? Banii……
Fotbalul românesc se degradează de la an la an, ba lipsă de performanțe, ba lipsa de bună implicare, ba lipsa banului, care distruge tot.
Dumitru Mihu, finanțatorul clubului Ripensia, a încercat în ultimii 8 ani, să facă din acest club, sau să creeze un vis frumos. De apreciat că Mihu a încercat, să bată la ușile “bogaților” din Timișoara, a reușit ceva ceva, dar nu destul, că da, știm că sunt multe cheltuieli la un club. Dar să mă iertați, nici cu jucătorii “mercenari” învățați, greu să dezvolți un club.
S-au perindat mulți “mercenari” de antrenori și pe la centrul de copii și juniori, care mai mult au “încasat” de cât au dezvoltat centrul.
Au plecat și ei, cu toate că domnul Mihu a anunțat că juniorii vor rămâne.
„Clubul Ripensia Timişoara va renunţa, din sezonul 2023-2024, la echipa de seniori. Grupele de copii şi juniori îşi vor continua activitatea, iar ambiţiile noastre privind prezenţa în Liga Elitelor vor fi şi mai mari.
Eforturile noastre financiare şi logistice urmează să se concentreze strict în zona Academiei, cotată şi în acest an ca fiind una dintre cele mai bune din ţară.
În ultima lună, s-au făcut eforturi pentru identificarea resurselor de finanţare decentă a primei echipe. Din păcate, nu s-a reuşit acest lucru, iar acest aspect a fost dublat şi de lipsa accesului într-o bază sportivă corespunzătoare pentru antrenamente şi meciuri oficiale”, se arată în comunicatul Ripensiei.