Pompierii au anunțat marți după-amiază că trei elicoptere SMURD intervin în județul Călărași la un caz unde mai mulți copii au fost intoxicați, în localitatea Dragalina. Din primele date, șase copii au ingerat o substanță medicamentoasă. Cu toții sunt transportați la spitalul Grigore Alexandrescu din București.
“După ajungerea echipajului cu medic al SAJ Călărași, a fost luată decizia intervenției a 3 elicoptere de la punctele de operare aeromedicală din București, Galați și Constanța. Trei copii aflați într o stare mai gravă vor fi transferați la spital pe cale aeriană, iar ceilați trei copii pe cale terestră, cu o Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple. Intervenția este în dinamică”, transmite DSU.
Nu este clar dacă copiii se aflau la aceeași locație și nici cum au ajuns în posesia medicamentelor