Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, transmite un mesaj de Ziua Internațională a Refugiaților, astăzi 20 iunie.
Cuvântul refugiat transmite o puternică încărcătură emoțională, fiind probabil unul dintre cuvintele pe care, dacă as putea, l-aș șterge din dicționar. De ce? Pentru că evocă pre multă suferință.
Refugiații sunt persoane care fug de un conflict armat sau o persecuție. Refugiații sunt definiți și protejați de dreptul internațional începând cu Convenția de la Geneva din 1951.
Daca pana in 1989, Romania “exporta” refugiati politici, in ultimii 33 ani, la scara mai mare in ultimii 10, tara noastră a devenit un loc de siguranta, unde cei care fug de razboi sau de oprimare gasesc linistea unui adăpost. Puțin raman aici, dar faptul ca pot sa spuna dupa ani buni de “fuga” ca sunt în siguranță arată că din acest punct de vedere am avoluat si noi mult.
După invadarea criminală a Ucrainei de către Rusia, România a devenit una dintre țările care a oferit masă și casă celor care au fugit de ororile războiului, așa cum, cu peste optzeci de ani în urmă, România a găzduit refugiații polonezi fugiți de calea intervenţiei militare sovietice săvârşite în baza tratatului de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, denumit şi pactul Ribbentropp-Molotov. O înțelegere criminală care, mai târziu, va sfâșia și din trupul țării noastre. Atunci, singurul culoar de refugiu ce mai putea fi folosit de către polonezi era la frontiera cu România, în nordul Bucovinei.
Ziua Mondială a Refugiaților onorează puterea și curajul refugiaților și încurajează conștientizarea și sprijinirea publicului pentru refugiați, oameni care au fost nevoiți să-și părăsească totul și să plece în necunoscut.
P.S. In imagini sunt cativa copilasi di Sudanul de Sud, Siria, Eritreea, Yemen…unii poate ramasi fara familii. Am observat pe chipul lor fericirea adusa de liniste, de oameni care incearca sa le indeparteze suferinta, a scris viceprimarul Tabără pe pagina sa de facebook.