Acasă National Religia devine materie optională la bacalaureat

Religia devine materie optională la bacalaureat

211
0

 

Proiectul de lege al învățământului preuniversitar a înregistrat 191 de voturi “pentru”, 68 “contra” și 11 abțineri. Acesta prevede, printre altele, că religia poate fi aleasă ca materie opțională la examenul de Bacalaureat, atât la profilul real, cât și uman. De asemenea, liceele pot introduce examen de admitere pentru 50% dintre locurile disponibile, pe lângă examenul de Evaluare Națională.

“Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație”, mai prevede proiectul adoptat astăzi de deputați.

De asemenea, deputații au adoptat și proiectul Legii învăţământului superior. Acesta prevede, printre altele, că rectorii deja în funcție vor putea sta încă 10 ani la conducerea universităților. Urmează dezbaterea în comisiile din Senat, unde proiectele mai pot suferi modificări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.