Acasă Economic Sirenele de alarmare vor suna miercuri, 1 martie. Raed Arafat: “O să...

Sirenele de alarmare vor suna miercuri, 1 martie. Raed Arafat: “O să fie testate. Lumea să se obișnuiască”

114
0

 

Sirenele de alarmare vor suna miercuri, 1 martie. Raed Arafat: “O să fie testate. Lumea să se obișnuiască”

Un exerciţiu de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene, se va desfăşura miercuri, în cadrul acţiunilor pregătite de IGSU ca parte a programului din “Săptămâna Protecţiei Civile”, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a prezentat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI, detalii despre “Săptămâna Protecţiei Civile”, un eveniment organizat de DSU şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie, şi care cuprinde mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesaţi se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

“Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.

“Miercurea sirenelor – pe lângă faptul că informează populaţia despre acest mod de avertizare, ea ne permite să testăm sirenele periodic şi să ne asigurăm că cei care le operează ştiu ce au de făcut, ştiu procedurile, că sirenele funcţionează”, a precizat Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a punctat faptul că “Săptămâna Protecţiei Civile” are ca principal scop creşterea rezilienţei populaţiei faţă de situaţiile de urgenţă, menţionând că, anul acesta, pentru a marca Ziua Naţională a Protecţiei Civile, pe 28 februarie, şi Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, pe 1 martie, s-a decis organizarea unei săptămâni de evenimente care să permită specialiştilor din domeniu să comunice cu oamenii despre riscuri.

“Şi, mai ales, cum să acţioneze şi cum să se pregătească. (…) Noi, când vorbim cu oamenii despre riscuri, nu vrem să îi panicăm, noi vrem să îi pregătim. Dorinţa noastră este să ajungem la un nivel de rezilienţă ridicat. Ce înseamnă rezilienţă pentru omul de rând? Înseamnă ca o situaţie de urgenţă să nu te afecteze mai mult decât pentru o perioadă foarte scurtă şi să poţi să revii la viaţa normală, iar, în timpul situaţiei de urgenţă, să nu devii vulnerabil şi să ai ce îţi trebuie ca să poţi să faci faţă situaţiei respective”, a arătat Raed Arafat.

Articolul precedentAJF TIMIȘ a finalizat un proiect de formare și perfecționare a arbitrilor. Raul Ghiciulescu, inițiatorul proiectului, este mulțumit de munca depusă.
Articolul următorOperațiuni de iarnă la Aeroportul International Timisoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.