Acasă Evenimente Continental investește 40 de milioane de euro! Timișorenii speră să nu mai...

Continental investește 40 de milioane de euro! Timișorenii speră să nu mai miroasă a cauciuc în tot orașul!

219
0

O nouă investiție uriașă pentru Continental. 40 de milioane de euro în fabrica de la Timișoara

 

Germanii de la Continental au investit peste 2 miliarde de euro în România, fiind unul din cei mai importanți investitori din țara noastră. Ultima investiție din Timișoara depășește 40 de milioane de euro.

 

Continental Automotive a finalizat construcția celei de-a treia extinderi a fabricii de componente electronice din Timișoara, cu o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro.

 

Odată cu noua investiție, suprafața de producție va crește cu peste 7.000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă un plus de peste 60 la sută al spațiului. Extinderea presupune punerea în funcțiune de linii de producție pentru cele mai noi tehnologii ale industriei automotive.

 

“Ceea ce înainte însemna cai putere de sub capotă este acum experiența utilizatorului. Pentru a satisface cererea tot mai mare a clienților noștri, trebuie să urmărim cea mai dezvoltată digitalizare, standardizare și automatizare posibile – și exact asta facem cu noua noastră strategie a megafabricilor”, a spus Lucian Mărgineanu, directorul unității de producție automotive din Timișoara.

 

“Continuarea implementării tehnologiilor Industriei 4.0 reprezintă un alt salt în viitor. Digitalizarea proceselor de producție, precum și folosirea echipamentelor de ultimă generație înseamnă încă un pas în asigurarea garanției calității produselor și serviciilor noastre. Așadar, în fabrica de componente electronice din Timișoara ne concentrăm pe un viitor durabil”, a adăugat acesta.

 

Continental a investit peste 2 miliarde de euro în România, fiind unul din cei mai importanți investitori din țara noastră.

 

“Cea mai recenta investiție, peste 30 de milioane de euro, a fost în extinderea centrului de cercetare și dezvoltare din Timișoara, care a fost inaugurată chiar în această vară. Am crescut la peste 7.500 de angajați în România, iar în locația din Timișoara aveam peste 5.500 de angajați. Această nouă extindere reprezintă munca și rezultatele pe care le-au avut colegii noștri de aici de-a lungul anilor. În aceste momente dificile la nivel mondial, Continental are încredere în oameni, în experiența lor și în abilitățile lor și investește în viitorul lor. Investiția în Timișoara subliniază importanța locației pentru companie, precum și încrederea în calitatea produselor și tehnologiilor realizate aici”, a declarat Christian von Albrichsfeld, directorul Continental România.

 

Fabrica de componente electronice din Timișoara produce anual peste 17 milioane de produse pentru industria automotive. Mai mult de o treime din cei 5.500 de angajați din Timișoara lucrează în cercetare și dezvoltare.

 

“E importantă această companie nu doar pentru locurile de muncă pe care le creează, ci și pentru calitatea oamenilor pe care îi angajează. Se adresează și inteligenței, cercetării, iar investiția în cercetare reprezintă o investiție în generațiile viitoare. Eu sunt un mare susținător al capitalului privat, o dezvoltare pe orizontală a acestui capital depinde foarte mult și de investițiile majore făcute de marile companii de pe piața mondială. Iar Continental, prin numărul foarte mare de angajați și prin ceea ce dezvoltă în momentul de față pune Timișoara pe harta lumii. Sunt tehnologii care pleacă de aici în marile țări la nivel mondial”, a spus Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.

 

În urma construcției noii fabrici din Calea Buziașului, Continental va mai angaja, în perioada următoare, câteva sute de persoane. De asemenea, în urma extinderii au fost adăugate locuri de parcare, o zonă tehnică, birouri și o zonă verde.

Articolul precedent“Adăpost pentru animalele fără stăpân” in comuna Giroc
Articolul următorOlanda se opune din răsputeri intrării României în Schengen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.