Operațiune spectaculoasă a Poliției Române pentru prinderea unui urmărit internațional. Un politist l-a identificat pe tânărul de 23 de ani la volanul mașinii pe care o conducea.Imediat a dat prin stație. Apelul a fost auzit de colegii acestuia care s-au organizat pentru prinderea celui care era dat în urmărire internațională. Dispozitivul cu țepi a fost întins, iar mașina urmăritului a fost oprită.
Imediat aceasta a fost înconjurată de polițiști. Șoferul a încercat să accelereze pentru a pleca, dar a fost scos imediat din autoturism și imobilizat. În mașină au fost găsite două seturi de plăcuțe de înmatriculare, mai multe tefefoane mobile, un spray iritant lacrimogen, un cuțit și o rozeta metalică de tip box.
Bărbatul a fost reținut și urmează să fie predat autorităților din Ungaria, cele care au emis mandatul european de arestare pentru trafic de migranți.