A murit Alexandru Vagner, fotbalistul cu 120 de partide în Liga 1. Alexandru Vagner, fostul fotbalist de la FCM Târgu Mureș, FC Brașov sau Concordia Chiajna, a încetat din viață vineri, la vârsta de doar 33 de ani. Acesta suferise un infarct în urmă cu 10 zile, în timp ce se antrena cu o echipă de Liga 4. În 2018, Vagner a renunțat la fotbal și s-a dedicat pokerului. În ultimele luni, se pare că acesta a acuzat o stare de oboseală din cauza nopților nedormite și ar fi apelat tot mai des la băuturi energizante.