Acasă National Dominic Fritz, PREZENT în prima zi de școală la Școala Generală Nr.1

Dominic Fritz, PREZENT în prima zi de școală la Școala Generală Nr.1

167
0
“Recunosc că nu sunt foarte confortabil cu prezența oficialităților în prima zi de școală, care trebuie să fie o zi despre și pentru copii.
Am dat însă curs invitației Școlii Generale 1 din Fabric pentru a sublinia că nu există școli uitate sau copii invizibili la Timișoara. Este una dintre cele mai vechi școli din oraș, care azi se luptă să ofere o educație de calitate într-un cartier cu multe probleme sociale. Abandonul școlar e un pericol real: în clasa a II-a azi au venit 10 copii.
Le-am adus elevilor bulbi de flori pe care să îi planteze în grădina școlii. Reacția imediată a copiilor a fost că florile au nevoie de soare, de pământ, de apă ca să înflorească. Am răspuns că la fel și ei merită să fie susținuți de profesori, părinți, medici, asistenți sociali și de colegi pentru a-și atinge potențialul.
Fiecare copil din Timișoara are ceva valoros de dat comunității. Nu există un copil care să nu aibă un talent, chiar dacă încă nu a fost descoperit. Lor le datorăm un sistem de educație care să-i pună în valoare și să le deschidă șanse pentru viitor.
Urez tuturor elevilor un an școlar cu multe oportunități și spor la învățat”, a scris Dominic Fritz, primarul Timisoarei pe pagina de facebook.
https://www.youtube.com/watch?v=Hzce0Q59DvY
Articolul precedentSubprefectul de Timiș, Sorin Ionescu urează succes elevilor de la Colegiul Național Bănățean!
Articolul următorSe face Autostrada Moldovei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.