Luni, medicii de familie transmiteau că declarația ministrului Alexandru Rafila ar fi creat panică în rândul pacienților, care au sunat în număr mare la cabinete.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a făcut apel la toți cei care au până în 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie ca să-și ia rețetele pentru pastilele cu iodură de potasiu. Cu rețeta, merg apoi la una din cele 2.500 de farmacii din țară, care eliberează gratuit astfel de pastile:
„Îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reușit să-l punem la punct. Este o cerere mai mare, mai mică, nu știu acum să vă spun, pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina e posibil ca cererea să crească dar, repet, medicii de familie trebuie să elibere prescripție acestor pacienți care au dreptul să primească micro-comprimatele de iodură de potasiu.”