Înotătorul David Popovici a declarat, la revenirea în ţară de la Campionatul Mondial de nataţie, că îşi doreşte ca prin performanţa sa să inspire cât mai mulţi oameni să facă un sport.
“Trebuie să recunosc, nu sunt obişnuit cu atât de multă atenţie, însă sunt tot eu, la fel de natural! Vreau să le mulţumesc celor care au crezut în mine, care m-au susținut și mă susţinut în continuare, şi tuturor românilor care m-au urmărit şi au stat cu sufletul la gură în faţa ecranelor, românilor care au venit să mă urmărească la Budapesta în persoană… a fost superb! și sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături de mine”, a spus campionul, duminică seara, în discursul susţinut în Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă.